Două autoturisme au luat foc și au ars ca o torță, în ambele cazuri constatându-se că focul a fost provocat de defecțiuni la sistemul electric.
Primul dintre evenimentele a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 13:50.
Pompierii militari au fost solicitați pe strada Trandafirilor din comuna Cordun.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la un autoturism parcat, atât în interiorul acestuia, în zona de sub bord, cât și la nivelul compartimentului motor, existând posibilitatea propagării la întregul autoturism.
S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars materiale combustibile din zona bordului și comportamentului motor.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric”, anunță ISU Neamț.
Din fericire nu au fost înregistrare victime, dar pagubele materiale sunt considerabile.
Celălalt incendiu a avut loc în municipiul Roman și a fost anunțat la ora 22:50, pompierii fiind solicitați pe strada Ștefan cel Mare.
Până la sosirea salvatorilor autoturismele aflate în apropiere au fost îndepărtate.
Militarii au constatat că erau flăcări la partea din față a mașinii, atât la nivelul bordului cât și compartimentul motor, existând posibilitatea generalizării.
Până la final au ars materialele combustibile din zona bordului și a comportamentului motor.
Cercetările au relevat drept cauză un scurtcircuitul electric.
Citește și Ce se întâmplă în creierul nostru când vrem să slăbim?





