Un bătrân din Bârlad a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident petrecut pe drumul județean DJ 243 Bârlad – Dragomirești, după ce a căzut cu mașina într-o râpă adâncă de câteva zeci de metri.
Patru autospeciale au intervenit la evenimentul rutier, printre care și un echipaj de descarcerare.
Accidentul s-a petrecut în comuna Pogana, un bătrân de 70 de ani căzând cu o Dacie într-o râpă adâncă de câteva zeci de metri. Bărbatul a pierdut controlul asupra direcției după ce i s-ar fi făcut rău la volan. Un martor al accidentului a sunat la numărul de urgență 112.
„Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit la accident cu trei autospeciale, între care o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță tip B2 (EPA). La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsită o persoană aflată în stare de inconștiență”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Elvis Piruș.
Scos cu ajutorul echipajului de descarcerare, bătrânul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Sursa video: Facebook