Un adolescent de 15 ani, din comuna Păltinoasa, județul Suceava, a condus autoturismul marca VW Passat, pe DJ 178, direcția Pârteștii de Jos-Bălăceana, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul și peretele unei case.
În urma accidentului, băiatul a suferit leziuni traumatice ușoare, fiind preluat de un echipaj medical de urgență și transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticat cu TCC prin accident rutier.
Adolescentul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „vătămare corporală din culpă” și „furt în scop de folosință” (vehiculul a fost luat din curtea părinților fără știrea acestora).
Citește și Țineți demența la distanță!





