A fost identificat și al doilea bărbat găsit mort joi dimineață, 17 noiembrie 2022, într-o mașină care s-a răsturnat pe un teren agricol la câțiva zeci de metri de drumul național din Zănești și Podoleni, județul Neamț.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, bărbatul avea 32 de ani și era din comuna Cândești.
Celălalt bărbat, găsit și el decedat în aceeași mașina, avea 37 de ani și era din comuna Piatra Șoimului. Acesta s-ar fi aflat la volanul mașinii, care se presupune că s-a răsturnat cu câteva ore înainte să fie observată de un echipaj de politie aflat în patrulare.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că mașina fusese furată în cursul aceleiași nopți, din județul Bacău.
Citește și Au furat o mașină din Bacău și au murit la Neamț!