Un bărbat în vârstă de 69 ani din localitatea Durneşti, comuna Ungureni, județul Botoșani, a murit, în noaptea de duminică spre luni, 7/8 mai 2023, după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Potrivit ISU Botoșani, bărbatul locuia singur, într-o zonă izolată, iar un vecin a observat flăcările şi a sunat după ajutor la 112.
„La caz au ajuns pompierii Staţiei Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ungureni.
Aceştia au constatat că locuinţa ardea în totalitate. Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a reuşit să iasă din casă, pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere”, au precizat oficialii ISU Botoşani.
Pompierii au precizat că bărbatul a fost găsit decedat într-una dintre camere.