Iulian Juncănaru, fost participant la Chefi la Cuțite, a fost găsit mort în casă. Iulian avea 39 de ani și era stomatolog de profesie, iar potrivit unor surse citate de A3 avea probleme cu inima.
„Am încercat să amânăm pe cât posibil publicarea acestui mesaj pentru că echipa noastră a fost puternic zguduită de vestea tristă. Date fiind circumstanțele, a trebuit să ne luăm rămas bun prematur de la unul dintre colegii noștri, doctorul Iulian Juncănaru. Perioada petrecută de acesta la clinica noastră a fost una marcată de zâmbete și energii pozitive, care ne-a ajutat să consolidăm și mai mult sentimentul de echipă, de familie. Amintirea pe care o purtăm cu noi mai departe este cea a unui om muncitor, sufletist, talentat și zâmbitor. Mulțumim pentru toate clipele frumoase! Odihnește-te în pace!”, se arată în mesajul clinicii la care acesta lucra.
Iulian a participat la Chefi la Cuțite, în sezonul opt al showului. Acesta a povestit de decesul tatălui său în timpul emisiunii:
„Tatăl meu a fost salvator într-o mină din nordul Moldovei. Din păcate el a decedat, el intra în mine în momentul în care se surpau pereții și el intervenea.
Eu singur am plecat de acasă să mă înscriu la facultate, vindeam cosmetice în liceu. Părinții mi-au zis că sunt pensionari și că nu mă pot ține în școală, în facultate. Așa că vara mergeam să muncesc la frații mei, în străinătate, să strâng bani pentru facultate”.