Patru persoane au fost rănite într-un accident produs joi dimineaţa, 22 decembrie 2022, pe DN 28, în comuna Valea Lupului, la intrarea în municipiul Iaşi. În accident au fost implicate o ambulanţă pentru transport persoane dializate şi o autospecială a unui operator de salubritate.
„Sunt asistate patru persoane, printre care trei pacienţi dializaţi şi conducătorul auto. Cu toţii sunt conştienţi, dar au multiple contuzii”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Potrivit coordonatorului SMURD Iaşi, doctorul Diana Cimpoeşu, victimele au între 28 şi 55 de ani. Ele au fost direcţionate spre Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi şi Spitalul de Neurochirurgie.
„O femeie de 55 ani a suferit un traumatism toraco-abdominal şi prezintă abdomen acut chirurgical. A doua victimă este un bărbat de 54 ani, care a suferit un traumatism toracic. A treia victimă este un bărbat de 28 ani, care a suferit traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, plăgi multiple în zona regiunii frontale şi zigomatice. Cea de-a patra victimă, un bărbat de 33 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi contuzii la nivelul membrelor. El a fost direcţionat spre Spitalul de Neurochirurgie”, a explicat coordonatorul SMURD Iaşi.
La accident s-au deplasat o autospecială de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, echipajul SMURD-TIM, două echipaje EPA, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) care era în zonă.
Citește și Încă un cadavru descoperit lângă Onești, după cel al bărbatului omorât de câini