Grav accident de muncă la fosta Fabrică de tutun din Bârlad, județul Vaslui.
Un bărbat de 54 se ani s-a ales cu un traumatism de membru superior stâng, aproape de amputare, după ce și-a prins mâna într-un utilaj. A fost trimisă rapid o ambulanță SAJ B2, iar imediat a fost redirecționată și o Ambulanță SAJ Bârlad de tip C1 cu medic.
„Pacientul a fost găsit stabil hemodinamic și respirator dar cu amputație aproape completă la antebrațul stâng. A fost transportat în regim de urgență la Spitalul Municipal Bârlad. Rănitul lucra la un depozit sau atelier de mobilă.
A fost adus la ambulanță de patronul firmei unde s-a întâmplat accidentul”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Bărbatul a fost consultat de medicii de la Bârlad care au spus clar că rana este foarte gravă, practic mâna se mai ținea de un fir de piele, iar ei nu au competență pentru asemenea răni.
Pentru a mai putea fi salvat membrul superior respectiv în câteva minute, pacientul de la Spitalul Bârlad a fost preluat de elicopterul SMURD Galați și transferat în 30 de minute la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași secția Chirurgie plastica și reconstructivă.
Citește și Crimă înfiorătoare la Onești. Ce s-a întâmplat cu făptașii?