Un accident groaznic a avut loc în această după amiază, 24 iulie 2023, pe raza localităţii Cristesti, pe DN2, cunoscut ca şi „Drumul morţii”.
Un TIR a intrat în plin în două mașini care erau staționate într-o intersecție pentru a face stânga.
Una dintre masini a fost facut sandvici.
În urma incidentului, cinci persoane au fost rănite, ele fiind constiente și neîncarcerate.
În total, în cele trei autoturisme se aflau şapte persoane.
Victimele, dintre care şi doi copii, au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale detaliate şi ajutor de specialitate.
La locul accidentului au intervenit o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor din cadrul Sectiei de Pompieri Pascani si două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi.
Poliţia efectuează cercetări suplimentare pentru a determina cine se face vinovat de producerea accidentului.
Citește și Ce a pățit bărbatul care s-a dus cu bomba la Poliția Roman