Bărbatul care s-a dus bomba la Poliția Roman s-a ales cu dosar penal.
„Proiectilul a fost ridicat de către reprezentanții ISU Neamț.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 346 Cod penal”, a transmis IPJ Neamț.
„Ca urmare a unui apel la 112 din jurul orei 16:00, echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit în municipiul Roman pentru asanarea unui proiectil perforant de 75 mm.
Muniția a fost descoperită de un un bărbat de 41 de ani, cu ajutorul unui detector de metale, în pădurea din localitatea Felești din comuna Trifești.
După ce a descoperit elementul de muniție, bărbatul l-a transportat cu ajutorul autoturismului la sediul Poliției din Municipiul Roman.
Elementul de muniție, ce provine din al Doilea Război Mondial, a fost preluat de pirotehnicieni și va fi transportat într-un loc special amenajat pentru a fi ulterior distrus.
Pirotehnicienii vor acționa pentru cercetarea zonei în care a fost găsită muniția.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al județului Neamț reaminteşte cetăţenilor că în cazul descoperirii unor elemente de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.
De asemenea, se interzice:
– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
– lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
– comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
– introducerea muniţiilor în foc;
– topirea elementelor metalice de muniţii;
– tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
– folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
– demontarea focoaselor sau a altor elemente componente”, a declarat cpt. Popa Irina, purtător de cuvânt al ISU Neamț.
Citește și Accident grav produs de un șofer din Bacău