Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani, în apropierea intersecției cu o stradă secundară din zona benzinăriei Rompetrol.
În eveniment au fost implicate un Mercedes negru și un autoturism gri. În urma impactului, una dintre mașini s-a rotit pe carosabil, suferind avarii în zona roții din spate stânga.
Din primele informații, unul dintre autoturisme circula pe strada principală, în timp ce celălalt ar fi pătruns în intersecție de pe o stradă laterală.
Este posibil ca accidentul să fi fost provocat de neacordarea de prioritate, însă această ipoteză nu este confirmată oficial.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma coliziunii.
Cei doi șoferi au coborât din autoturisme și au discutat la fața locului, existând posibilitatea ca aceștia să soluționeze incidentul pe cale amiabilă, fără intervenția poliției.
Cauza exactă a producerii accidentului urmează să fie stabilită, dacă evenimentul va fi înregistrat oficial de autorități.
Citește și 20 iulie – ziua Sfântului Proroc Ilie





