Un accident grav a avut loc luni, 30 octombrie 2023, în localitatea Târgu Ocna, județul Bacău.
În urma accidentului, produs între două mașini, un bărbat ar fi fost rănit ușor și a primit îngrijiri medicale după ce ar fi suferit un atac de panică.
El a fost transportat apoi la spital pentru investigații suplimentare.
„În cursul acestei zile, 30 octombrie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în orașul Tg. Ocna, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui accident rutier, între două autoturisme.
De urgență, la locul solicitării s-a deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ.
În accident au fost implicate două persoane, respectiv conducătorii autoturismelor.
În urma impactului nu au rezultat persoane încarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Sursa foto: unupetrotus.ro
Citește și Umbărescu are cale liberă pentru Autostrada Unirii