Un bărbat de 60 de ani, din Vaslui, a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce și-a dat foc la casă.
Bărbatul ar fi recurs la gestul extrem, după ce ar fi avut o ceartă cu soția, potrivit Agerpres.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit în sprijinul SVSU Micleşti cu două autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu provocat într-o locuinţă din comuna Micleşti.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră şi jumătate.
Au ars bunurile din două camere şi o anexă, acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi, diverse produse textile şi materiale plastice.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei Vaslui.
A fost salvat acoperişul imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, precum şi o cameră de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acţiunea intenţionată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz.
Citește și Polițiști bătuți la Dărmănești