Polițiștii de la rutiera vasluiană au reținut un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, în noaptea de 24/25 februarie 2023, pe raza municipiului Vaslui.
Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Vaslui, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, care se deplasa din direcția străzii Decebal către strada Ștefan cel Mare.
Persoana aflată la conducerea autoturismului nu ar fi oprit la semnalul echipajului, și-ar fi mărit viteza de deplasare și ar fi încercat să se sustragă de la activitatea de control. Autoturismul și-a continuat deplasarea până în zona străzii Hușului, din suburbia Gura Bustei, unde a virat pe un câmp iar conducătorul acestuia ar fi abandonat autoturismul, fugind de la fața locului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, în persoana unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vaslui.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul folosit este deținut de către familia tânărului cercetat.
Față de acesta, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, pentru comiterea a 4 patru abateri, cu amendă în cuantum total de 5.220 lei.
Citește și Vreți să mai așteptați pe listă sau vreți să muriți?