Trei cetățeni arabi judecați la Iași pentru moartea a 18 persoane, care au băut spirt contrafăcut, au fost condamnați joi, 6 iulie 2023, în primă instanță, la 20 de ani de închisoare.
Magistrații i-au condamnat pentru omor calificat, după ce procurorii au arătat că indivizii, care erau proprietarii unui depozit, au știut că rețeta de spirt pe care au folosit-o poate fi fatală.
Potrivit procurorilor, în primavara lui 2020, cei trei bărbați au contrafăcut peste 6.000 de sticle cu așa-zis alcool sanitar, într-un depozit din Ilfov. Printre ingredientele spirtului, au folosit alcool metilic, toxic pentru organism și vopsea de ouă.
Produsul a ajuns mai apoi în magazinele sătești din mai multe județe din țară.
Primele decese au apărut în comuna Stolniceni Prăjescu din județul Iași.
Trei vecini în vârstă de 61, 64 și 60 de ani, consumatori de alcool, au băut spirtul contrafăcut și au murit unul după altul.
Alte 15 victime au decedat din aceeași cauză. Moartea lor a fost violentă, în urma intoxicației cu alcoolul metilic, spun anchetatorii.
Pentru rudele celor decedați instanța a stabilit daune morale în valoare de peste 500.000 de lei.
Firma din Iași care a cumpărat spirtul contrafăcut s-a constituit parte civilă în dosar și a primit la randul ei daune în valoare de peste 12.000 de lei.
Cei trei cetățeni arabi au susținut mereu că sunt nevinovați și că nu au știut că spirtul se bea în unele zone ale țării.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în următoarele 10 zile.
Citește și Azilele groazei: 24 de persoane reținute!