Cu o mimică de om serios și o alură de intelectual de-abia întors de la baltă, de la pescuit, Călin Scripcaru, consilier local din partea PSD, a reușit până acum să păcălească pe toată lumea. Lucru nu chiar ușor, în condițiile în care este la al doilea mandat în Consiliul Local și nu a făcut nimic!
Călin Scripcaru are, însă, capacitatea de a le lăsa altora senzația că face, că muncește și că spusele lui au caracter de adevăr absolut…
Pentru că era pe punctul de a mă păcăli și pe mine, i-am analizat activitatea din Consiliul Local, pe anii 2017 și 2018.
Nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că ambele rapoarte de activitate conțineau cam aceleași lucruri, cu diferența că raportul din 2018 era cu aproape o pagină mai detaliat!
În raportul pe 2018 al consilierului PSD Scripcaru apare scris: „O altă activitate în care m-am implicat a fost fluidizarea traficului în Municipiul Iași, situație generată de numărul foarte mare de autoturisme.
Am propus oprirea circulației vehiculelor de tonaj mare la orele de maximă aglomerație, începerea unei campanii de ridicare la nivel a capacelor de canal și scurgerilor situate la nivelul străzilor, reducerea timpilor de funcționare a unor semafoare situate pe bulevardul Bucium, crearea unor marcaje pentru fluidizarea traficului în sensul giratoriu din Podu Roș.
De asemenea am propus circulația pe sens unic pe bulevardul Lascăr Catargi deoarece se creează blocaje prin autoturismele parcate pe marginea străzii.
O altă propunere s-a referit la anularea multor semafoare cu culoare verde intermitent, deoarece mulți conducători auto certați cu normele de politețe în trafic blochează banda de mers la dreapta chiar dacă se deplasează înainte”.
Dincolo de faptul că habar nu are de regulile de circulație, Călin Scripcaru spune că s-a implicat în fluidizarea traficului din Iași.
Așadar, dragi ieșeni, am știți cine se ocupă de fluidizarea traficului și nu mai rămâne decât să-i spuneți domnului consilier cât de bine se circula în oraș.
Domnul Scripcaru s-a implicat, cel puțin în 2018, și în activitatea Poliției Locale:
„Referitor la activitatea Poliției Locale, am apreciat creșterea eficienței agenților de poliție în prevenirea parcărilor neregulamentare. Am propus ca în fiecare dimineață agenți ai poliției locale să fluidizeze traficul la școlile și grădinițele din oraș”.
Despre cum au prevenit agenții de poliție parcările neregulamentare vedeți și dumneavoastră, în fiecare zi, însă, ceea ce ne-a frapat, a fost următoarea constatare a consilierului Scripcaru despre Poliția Locală:
„Un aspect pozitiv pe care l-am remarcat prin natura profesiei pe care o desfășor este legat de eficiența activității Poliției Locale privind siguranța cetățenilor.
În ultimul an numărul de agresiuni stradale a scăzut la fel ca și numărul de agresiuni sexuale sau crime.
Prezența Poliției Locale între cetățeni asigură un grad de confort și siguranță acestora și descurajează actele infracționale”.
Nu știu unde a văzut Călin Scripcaru poliție locală între cetățeni, însă eu pot să vă spun că în cartierul meu dacă văd o mașină de poliție o dată pe săptămână, pot să sun că l-am prins pe Dumnezeu de picior.
De asemenea, nu știu cât de bine a acționat Poliția Locală în 2018, însă în acest an, domnul Scripcaru, vă amintesc doar că lăudata dumneavoastră poliție locală era absentă atunci când o femeie a fost înjunghiată în cartierul Mircea cel Bătrân, când un copil a fost înjunghiat în Cicoarei, când un tânăr a fost înjunghiat în Copou…
Domnul Scripcaru s-a ocupat și de Spitalul Regional de Urgență, atât în 2017, cât și în 2018.
„În acest sens, în decursul anului 2017 am menținut legătura cu persoanele din cadrul Primăriei Iași ce se ocupă de realizarea Spitalului Regional de Urgență precum și cu reprezentanții Ministerului Sănătății ce derulează acest proiect.
Am avut astfel posibilitatea să informez lunar colegii Consilieri locali precum și opinia publică privind fazele derulării proiectului….”
Distractiv este faptul că aproape același lucru îl scrie și în raportul din 2018, doar că face o mică rectificare:
„Mi-am dorit să pot informa lunar colegii din Consiliul Local și cetățenii Iașului privind derularea acestui obiectiv, lucru pe care, în limită l-am realizat”.
Așadar, în 2018 și-a dorit să informeze consilierii și cetățenii, dar nu prea i-a ieșit. Oare de ce?
Pentru că era preocupat să ajungă director la spitalul pe care-l falimentase cu ceva ani în urmă sau pentru că urmărea, fără succes, un post călduț de secretar de stat?
Și, ca să încheiem totuși, în 2017, Scripcaru spune:
„În încheiere aș menționa faptul că am participat la ședințele ordinare și extraordinare ale Consiliului, că am fost Președinte de ședință în cursul anului 2017, că am participat la ședințele Consiliilor de administrație ale liceelor pe care le reprezint și la activitățile organizate de Consiliul Local, ce fac parte din atribuțiile de bază ale consilierilor locali”.
Aproape același lucru îl spune și pentru 2018, doar că vine cu o mică, mică rectificare: „…„am participat în limita timpului de care dispun la ședințele Consiliilor de administrație ale liceelor pe care le reprezint și la activitățile organizate de Consiliul Local, ce fac parte din atribuțiile de bază ale Consilierilor Locali”.
Cum vă spuneam, consilierul PSD Călin Scripcaru a fost mult prea ocupat în 2018 ca să-și îndeplinească atribuțiile care-i reveneau… preocupările lui erau cu totul altele…
Doar că, nu se știe cum, alura lui de intelectual-pescar nu a reușit să aibă trecere decât la vreo două consiliere din sănătate, vechi cunoștințe, dar incapabile să-l ajute să izbândească acolo unde a reușit doar Tiberiu Brădățan (parcă așa-l cheamă)!
P.S. Poate nu ar lipsit de interes să vedem și activitatea de partid a domnului Călin Scripcaru, dar asta după ce o să analizăm și celelalte rapoarte de activitatea ale consilierilor locali de la Iași.