Maricel Popa reacționează la „Au drum asfaltat, dar nu pot intra în case!”
Pe 30 iulie, am scris un articol intitulat „Au drum asfaltat, dar nu pot intra în case! Se întâmplă la doi pași de Iași” în care am prezentat situația aberantă de la Tomești.
Pe 30 iulie, am scris un articol intitulat „Au drum asfaltat, dar nu pot intra în case! Se întâmplă la doi pași de Iași” în care am prezentat situația aberantă de la Tomești.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins luni, 31 iulie, la Guvernul României.
Traian Băsescu a dezvăluit care este pensia pe care o câștigă pe baza contribuției la sistemul de pensii.
Locuitorii comunei Tomești din județul Iași au ajuns să nu mai poată intra sau ieși din propriile curți. Iar dacă insistă să facă așa ceva, trebuie să dea dovadă de foarte multă agilitate.
După aproape aproape 5 ani de procese, șefii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași și-au aflat astăzi pedepsele.
Mai multe terenuri și hale de la Fortus ar putea ajunge la Consiliul Județean Iași, care intenționează să construiască acolo un parc industrial.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a reclamat un medic la Colegiul Medicilor și a solicitat ridicarea dreptului de liberă practică, după ce acesta s-ar fi exprimat împotriva vaccinării.
În prima ședință după 10 luni a BPN al PSD s-au luat o serie de măsuri care au fost comunicate de Marian Neacșu, secretarul general al partidului, cel care, de altfel, a condus și ședința de astăzi.
Municipiul Iași s-a înscris în competiţia pentru titlul de Capitala Tineretului din România, precum şi pentru premiul de 50.000 de euro.
Costel Alexe, deputat PNL de Iași, consideră că Maricel Popa și Mihai Chirica sunt vinovați de faptul că finanțările pentru județul Iași au fost mai mici decât așteptările.