Patru parlamentari USR au refuzat să-și dea demisia înainte de încheierea mandatului, deci vor beneficia de pensia specială. Trei dintre ei au demisionat din USR, iar unul a fost exclus.
A refuzat să demisioneze din USR, deși nu s-a supus deciziei de demisiona din Parlament înainte de 20 decembrie 2020, Adrian Prisnel, pe atunci șeful organizației USR Dolj. În consecință, el a fost exclus din partid.
Citește și Cumnata fostului primar Pantazi, găsită moartă
Alți trei au demisionat din USR, la cererea conducerii partidului: Dan Lungu, fost senator de Iași, George Dirca și Daniel Lupescu.
Pe Dirca, USR l-a propus pentru o funcție de conducere în Consiliul Legislativ. El a fost votat de Parlament, la 20 octombrie 2020, în funcția de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ, fiind adjunctul lui Florin Iordache.
Daniel Lupescu, militar în rezervă care deja primea o pensie specială, s-ar fi transferat la AUR.
Sursa: newsweek.ro
Dan Lungu a revenit cu o precizare în legătură cu plecarea lui din USR:
„Deoarece au apărut în spațiul public diferite speculații privind motivele demisiei mele din USR, aș vrea să fac câteva precizări. Ea vine în urma lucrurilor pe care le-am spus de mai multe ori, inclusiv într-o conferință de presă: cultivarea traseismului politic și lipsa meritocrației la USR Iași, folosirea metodei autobuzului cu geamuri fumurii și lipsa justiției interne. Țin să precizez că nu beneficiez și nu am solicitat pensie specială. Am votat împotriva pensiilor speciale, dar nu a existat majoritatea necesară pentru a fi abolite. Sper ca noua majoritate parlamentară să treacă cu succes prin plenuri desființarea pensiilor speciale”.