După ce vineri, 30 iunie 2023, polițiștii au anunțat că anchetează moartea unui bărbat găsit pe stradă în Holboca, acum, după ce au vizionat camerele de supraveghere din zonă, au concluzionat că bietul om fusese lovit de un autoturism care aparține lui Vasile Zacornea, fostul șef de la Permise și Înmatriculări.
Zacornea conducea un Mittsubishi Lancer și apoi ar fi fugit de la locul accidentului, cel mai probabil pentru că era băut. Polițiștii au identificat mașină lui Zacornea aseară.
„La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat pe o stradă de pe raza comunei Holboca.
A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt”, comunică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Zacornea a mai fost prins pe 13 octombrie 2020 băut la volan, fiind urmărit în trafic de către un instructor auto.
Zacornea a fost testat cu alcooltestul rezultând ca a condus cu o aloolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat (la testarea cu aparatul alcooltest), şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări fiind amendat contravenţional cu 1.305 lei.
Cms.-şef Vasile Zacornea şi-a pierdut şi permisul de conducere pentru 90 de zile. Tot pentru 90 de zile i s-a retras şi dreptul de a fi examinator.
Ulterior, acesta s-a pensionat.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Citește și Cauza accidentului mortal de la Păstrăveni