Miercuri, 13 iulie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au oprit în trafic, pe raza localităţii Nicolae Bălcescu, un bărbat de 69 ani, din municipiul Bacău, însoţit de o femeie de 63 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că, bărbatul avea retras dreptul de a conduce autovehicule pe drumul public.
Poliţiştii au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras şi femeii de 63 de ani care-l însoţea, i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredintare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere valabil.
În aceeași zi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Moineşti au depistat în trafic, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 56 de ani, din comuna Albeşti, judeţul Botoşani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat.
De asemenea, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vechiul fără permis de conducere.