Un accident în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism s-a produs la Lilieci, comuna Hemeiuș, județul Bacău.
„Din primele cercetări a rezultat că, un bărbat de 67 de ani, din comuna Hemeiuș, ar fi plecat cu un autoturism din fața unui imobil din localitate, iar la pătrunderea pe strada Calea Moldovei a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Bacău.
În urma evenimentului rutier, conducătorul motociclului a fost rănit, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, informează Poliția Bacău.
În urma testării cu aparatul etilometru, pentru conducătorul motociclului rezultatul a fost negativ, iar pentru conducătorul auto a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acestora fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
„Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că bărbatul de 67 de ani figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și având dreptul de a conduce suspendat”, precizează IPJ Bacău.
Citește și Tradițiile toamnei care a început la 1 Septembrie