Restaurantele din municipiul Bacău se vor deschide la interior de luni, 3 mai 2021. Prefectul Leonard Bulai a anunțat și o linie prioritară de vaccinare pentru angajații din industria Horeca.
„Vineri și sâmbătă, angajații din sectorul Horeca din Bacău vor avea o linie de vaccinare cu prioritate la Centrul de Afaceri din municipiu. Am răspuns astfel, printr-o colaborare și comunicare rapidă cu Direcția de Sănătate Publică Bacău, solicitării venite din partea Asociației Horeca Bacău. Cu toții ne dorim revenirea, cât mai rapid, la viața dinainte de pandemie. Câteva sute de persoane sunt așteptate în aceste zile să primească vaccinul anti-COVID. Și clienții se vor simți în siguranță, de vreme ce personalul care îi va primi în restaurante va fi deja imunizat cu prima doză”, a anunțat prefectul.
Duminică, 2 mai 2021, la prima oră, Leonard Bulai va convoca Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a constata scăderea ratei de infectare, un trend care se menține de cel puțin 11 zile. Decizia care se va lua se va aplica de a doua zi.
Pentru lista de vaccinare, angajații din domeniu sunt invitați să ia legătura cu Asociația Horeca Bacău, pentru că lista pentru vaccinare se poate completa.
Citește și „Animalul politic” a plecat din funcție!