Pierdut dezinsecție. O aștept în 2018!
Undeva prin luna mai a acestui an, Primăria municipiului Iași ne anunța cu mare tam-tam că a stabilit „programul DDD” (dezinfecție, dezinsecție ți deratizare) pe domeniul public!
Undeva prin luna mai a acestui an, Primăria municipiului Iași ne anunța cu mare tam-tam că a stabilit „programul DDD” (dezinfecție, dezinsecție ți deratizare) pe domeniul public!
Prefectul județului Iași, Marian Șerbescu, a declarant că a zburat și el în cursul dimineţii de sâmbătă cu avionul de agrement deasupra localităţii Tătăruşi și că aparatul a revenit la sol fără probleme.
Pe 29 august și 12 septembrie 2017, orele 15.00, se va vinde prin licitație cu strigare un teren în suprafață de 5.000 mp, situat în Municipiul Iași, zona Păcurari, str. Transilvaniei, proprietatea SC MUDOR – EX SRL.
Un atlas de anatomie tipărit în 1685 de medicul personal al regelui Wilhelm al III-lea al Angliei se află la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, fiind singurul de acest fel din țară, dar și unul din cele 100 de exemplare existente în lume.
Am ajuns să nu ne putem compara nici măcar cu Satu Mare, un municipiu mult mai mic, dar mult mai activ pe zona investițiilor decât este Iașiul.
Sâmbătă, 19 august, va fi lansat un volum omagial dedicat profesorului Stelian Dumistrăcel.
Vineri, 18 august, Primăria municipiului Iași va scoate la licitație mai multe suprafețe de teren. Este vorba despre 7 loturi situate în diferite zone ale orașului.
Deputatul Marius Bodea îi explică președintelui Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, care sunt investițiile ce trebuie făcute de urgență la Aeroportul Internațional Iași, astfel încât activitatea acestuia să nu se blocheze.
Schimb dur de replici în direct la Antena 3, între Cătălina Porumbel, moderatoarea unei emisiuni, și Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD. Mărul discordiei: Cătălin Ivan!
Disputa pro sau contra vaccinării copiilor atinge cote paroxistice, lipsa de informare, dar și încercările grosolane de manipulare având rezultate crunte pentru bebeluși, dar și pentru părinții acestora.