Fructe şi legume pe care nu credeaţi că le puteţi prepara pe grătar
Business Insider a realizat o listă cu legume şi fructe care se pot pune pe grătar, dar la care nu prea v-aţi gândit până acum.
Business Insider a realizat o listă cu legume şi fructe care se pot pune pe grătar, dar la care nu prea v-aţi gândit până acum.
Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, a început în Duminica Floriilor şi se va încheia în Sâmbăta Mare. Aceasta este cea mai aspră săptămână a postului, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post. Caracteristică acestei săptămâni este slujba Deniilor, săvârşite în…
Sărbătoarea Floriilor este sărbătorită cu o săptămâna înaintea Paștelui de creștini. Obiceiuri și tradiții pentru această sărbătoare. Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a omenirii. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap…
Pământul este rotund, iar conturile sale sunt armonios realizate de prezenţa apei. În absenţa acesteia, însă, modul în care ar arăta Terra ar fi total diferit… Site-ul „Earth Batimetrie” s-a amuzat recent şi a încercat să „evapore” mările şi oceanele, lăsând Pământul fără apă. Ce a rezultat, puteţi vedea în imaginea de mai jos. Pe…
Ziua Internaţională a Femeii sau Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională, cum este denumirea sa oficială, a fost oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Ea se sărbătoreşte în fiecare an, la 8 martie, în întreaga lume. Ziua Internaţională a Femeii a apărut pe fondul unor mari tulburări sociale, originile sale regăsindu-se în…
Pe 9 martie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe cei 40 de Sfinţi Mucenici, jertfiţi pentru credinţa lor în cetatea Sevastiei (Armenia).
Președintele american Donald Trump a făcut 1.628 de declarații false sau mincinoase în cursul celor 298 de zile de la învestirea sa în funcție, în 2016, ceea ce reprezintă în medie 5,5 minciuni pe zi, a calculat ziarul Washington Post. Într-un astfel de ritm, existau șanse ca Trump să ajungă la 2.000 de declarații eronate…
Republicanul Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite, învingându-l pe democratul Joe Biden, aceasta după ce, în 2016, a învins-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului din 8 noiembrie 2016. Omul de afaceri american Donald Trump s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump,…
Fenomen spectaculos înregistrat în localitatea Goulburn, Australia, care a fost acoperită de o imensă pânză de păianjen.
Lansat joia trecută, pe Reddit, „Tiny Trump” (mini-Trump) a invadat Twitter.