Atac de o violență extremă la Neamț. Ce a făcut un bărbat cu foarfecele medicinal
Jandarmii montani de la Bicaz au fost solicitați să intervină miercuri, 16 august, în zona localității Izvorul Muntelui, la o faptă cu violență.
Jandarmii montani de la Bicaz au fost solicitați să intervină miercuri, 16 august, în zona localității Izvorul Muntelui, la o faptă cu violență.
Radarul începe să funcționeze în momentul în care roțile din față ale mașinii ajung la senzorul din asfalt.
Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, a intrat de sâmbătă, 15 iulie, în PSD. El ales pentru acest pas orașul Piatra Neamț.
Doru Lozincă, fost director al Grupului Școlar „Ion Ionescu de la Brad” din comuna Horia, județul Neamț, a fost trimis în judecată.
Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat luni, 15 mai, de Tribunalul Bucureşti la 8 ani şi 2 luni închisoare, într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română.
Şeful Biroului Poliţiei Rutiere Piatra Neamţ, comisarul şef Viorel Andronic, a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.