Descoperire macabră făcută de câini
Descoperire macabră pe o stradă din Vaslui. Un craniu uman a fost adus de câini aproape de casele oamenilor.
Descoperire macabră pe o stradă din Vaslui. Un craniu uman a fost adus de câini aproape de casele oamenilor.
Judecătoria Huși a hotărât, după 10 ani de la moartea unei fetițe de 4 ani din Bunești-Averești, Alexandra Bedregeanu, ca familia îndoliată să primească despăgubiri morale de 240.000 euro. Fetița a murit în secția de pediatrie a spitalului din Huși. Bune de plată, în solidar, sunt medicul pediatru Floreta Paraschiv Bianu, spitalul municipal Huși, dar…
Daniel Ilașcu s-a dus la crâșma din sat pentru a bea o bere, însă tot aici erau și doi polițiști care veniseră să-l amendeze pe cârciumar. Acesta suna în continuu la Serviciul de Urgențe 112 pentru a se plânge că vrea să-și vadă copiii aflați în custodia soției, cu care se afla în divorț. Ilașcu…
Un bărbat şi o femeie, suspecţi în cazul cadavrului găsit într-un geamantan în localitatea vasluiană Pungeşti, au fost prinşi de poliţişti în municipiul Braşov. „Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de…
Un cadavru a fost găsit luni seară, 15 iulie 2024, înghesuit într-o valiză aruncată pe marginea unui drum din județul Vaslui. Bagajul era acolo de câteva zile! Oamenii au început să își pună întrebări în momentul în care mirosul a devenit insuportabil. Mirosul greu i-a alertat pe localnicii din Pungești. Un tânăr care se întorcea…
Doi bărbaţi au căzut, luni, 8 iulie 2024, într-un buncăr cu cereale la o adâncime de 30 de metri, unul dintre ei fiind găsit decedat, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui. Un bărbat de 69 de ani a fost declarat decedat, iar celălalt, de 59 de ani, este conștient. „La Sălcioara, doi…
Un bărbat care efectua lucrări la un drum din judeţul Vaslui a murit, după ce a fost lovit de un şofer din Ucraina. Bărbatul a murit la spital, după o luptă grea între viață și moarte. Mai avea jumătate de an până la pensionare, iar fiul său se pregătea de nuntă. Potrivit DRDP Iaşi, bărbatul…
Un bărbat care a circulat haotic pe DN 15 D, în judeţul Vaslui, a fost plasat cub control judiciar. Bărbatul avea o alcoolemie de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Poliţiştii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, efectuează cercetări faţă de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul…
Tânăra care şi-a ucis prietena de 18 ani, la Mangalia, i-a pus trupul într-un geamantan şi l-a abandonat în parc a fost condamnată, joi, 4 iulie 2024, la 16 ani de închisoare. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis, joi, apelul declarat de mama victimei împotriva deciziei Tribunalului…
Două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui au fost implicate într-un accident rutier pe DJ 244A, în apropiere de localitatea Gara Roşieşti. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a intervenit cu cinci autospeciale, între care două ambulanţe SMURD, pentru…