Dacă prostia ar durea, cuvântătorii Primăriei Iaşi s-ar zvârcoli în chinuri!
O postare din data de 20 ianuarie, de pe pagina de Facebook a Primăriei Iaşi, confirmă, dacă mai era cazul, că prostia nu are limite!
O postare din data de 20 ianuarie, de pe pagina de Facebook a Primăriei Iaşi, confirmă, dacă mai era cazul, că prostia nu are limite!
Printre găluştele pe care nu am înţeles dacă încerca să le molfăie sau să le scoată din gură, Toni Hriţac, redactorul-şef de la „Ziarul de Iaşi, a trecut la atac.
Am făcut-o celebră pe Dorina Ţicu. Atât de celebră încât ea chiar a ajuns să creadă că este celebră.
Prezenţă constantă pe Facebook, cu poze una şi una, suceveanca Steliana Miron luptă cu înflăcărare pentru creşterea rolului femeilor în politică.
Nici nu s-a uscat bine sângele de pe pereţii Biroului Politic Judeţean că în PSD Iaşi este pe cale să izbucnească un nou nou război, ce-i drept între doi pierzători, Sorin Iacoban şi Daniel Mătăsaru.
Umflat la un moment dat pentru o candidatură la Primăria Municipiului Iaşi, dr Tudor Ciuhodaru, acum deputat, a ajuns acum de râsul curcilor.
În loc să-şi petreacă zilele în arest, acolo unde îi este locul, fostul senator PNL (actual ALDE) Varujan Vosganian se trezeşte vorbind singur.
Dorina Ţicu pur şi simplu nu ştie să scrie. Dar, ea predă la universitate… şi lucrează şi la Primăria Municipiului Iaşi…
Postarea lui Portariuc a adunat 3.184 de like-uri, 257 de share-uri şi 96 de comentarii. Cele 16 postări ale micuţului Chirica au reuşit, în total, să adune doar 1.923 de like-uri!
Candidatul PNL la Primăria Iaşi merge din gafă în gafă, chiar dacă, spun unii, şi-a luat în echipă doi dintre cei mai buni (?) comunicatori de la nivelul Iaşului.