Valeriu Iftime oferă prime uriașe pentru o victorie cu FCSB, convins fiind că Botoșani poate da lovitura în contextul în care roș-albaștrii se confruntă cu probleme mari de lot.
În total, omul de afaceri împreună cu partenerii săi vor oferi 150.000 de euro dacă FC Botoșani produce surpriza în restanța din Superliga și reușește să obțină victoria.
Fără vreo victorie până acum cu FCSB pe teren propriu, Botoșani speră să spargă gheața pe finalul acestui an, mai ales că pentru campioana României urmează și meciul cu Olympiacos, din Europa League.
În plus, campioana României nu se poate baza pe mai mulți oameni de bază, Șut și Crețu fiind suspendați pentru această partidă.
Valeriu Iftime nu se va uita la bani în cazul unui succes, iar ProSport a aflat că fiecare jucător al moldovenilor va primi în jur de 7.000 de euro dacă Botoșani reușește să se impună pe teren propriu.
Omul de afaceri pune la bătaie aproximativ 150.000 de euro pentru trei puncte care ar fi vitale în lupta pe care FC Botoșani o dă pentru a evita retrogradarea în Liga 2.
O sumă foarte mare pentru o echipă care va ajunge cel mai probabil din nou în play-out.
Jucătorii formației din Botoșani au luat această sumă la meciul cu Rapid, pe care moldovenii l-au câștigat cu scorul de 2-0, la începutul aventurii lui Marius Șumudică în Giulești.
Duelul dintre Botoșani și FCSB este programat joi, de la ora 20:00.
Citește și Tămâia, proprietăţi medicinale inedite