Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a demarat o anchetă în cazul unei poliţiste din municipiul Huşi, care a postat un mesaj jignitor pe o reţea se socializare.
Într-o postare pe contul său de Facebook, poliţista a spus că este deranjată de „contribuabilii care susţin că îi plătesc salariul”, jignindu-i pe aceştia. „Din tot scandalul ăsta cu Poliţia Română, nimic nu mă enervează mai mult decât pulifricii ăştia care fac afirmaţia că îmi plătesc mie salariul. Că e unul prost acolo sus, nu înseamnă că sunt toţi. Să faci afirmaţia că-mi plăteşti mie salariul, tu.. contribuabilul cinstit, deja îţi arată gradul de IQ. Sub 30, ca Veorica. Si dacă tot am în listă pulifrici din ăştia care îmi plătesc mie salariul, de ce plm (pacea liniştii mele) nu ieşiţi voi cu capul sus din lista mea de Facebook, ca să nu mă cobor eu sub nivelul de IQ 30 al Veoricai şi să vă şi nominalizez? Respect!!! #mândrăcăsuntpoliţistă”, a scris poliţista Maria Chetran pe Facebook.
„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean a dispus verificări cu privire la mesajul postat de colega noastră pe o reţea de socializare. Nu putem tolera un astfel de limbaj şi comportament din partea unui poliţist care îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul comunităţii”, a precizat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Între timp, oliţista şi-a închis contul de pe reţeaua de socializare.
Sursa foto: Facebook