Înainte cu câteva ore de împușcăturile de la Hangu, mascații au mai intervenit într-o altă localitate, tot în județul Neamț.
Un copil anunțase la 112 că tatăl său amenință cu un topor.
Cu doar 3 ore înainte de a-l împușca mortal pe bărbatul de la Hangu, mascații de la SAS Neamț au avut o intervenție în forță și la, unde un bărbat își amenința cu toporul soția și fiul de 16 ani.
Acesta le-a interzis celor doi să anunțe autoritățile, însă băiatul a reușit să apeleze 112.
Luptătorii SAS au pătruns în casa în care se afla bărbatul înarmat cu toporul, alături soție și de fiu, l-au dezarmat și l-au imobilizat, acesta fiind apoi reținut de polițiști.
„La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către un minor, în vârsta de 16 ani, cu privire la faptul că tatăl său provoacă scandal la domiciliul comun și l-a agresat fizic atât pe el cât și pe mama acestuia și le-a adresat amenințări, de natură a le provoca o stare de temere, având asupra sa un topor.
Totodată, bărbatul le-ar fi interzis să apeleze autoritățile.
La fața locului au intervenit polițiști și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț, care au pătruns în imobilul din localitatea Rediu, bărbatul fiind identificat, imobilizat și condus la sediul unității de poliție.
Au fost emise 2 ordine de protecție provizorii, iar în urma probatoriului administrat a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, a bărbatului de 44 de ani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, sub forma violenței în familie și amenințare”, a transmis IPJ Neamț.
După 3 ore, mascații au fost din nou solicitați, de data asta la Hangu, unde un bărbat care își amenințase familia cu moartea, i-a întâmpinat pe oamenii legii cu focuri de armă, trase din două puști pe care le deținea cu forme legale.
Deznodământul a fost tragic pentru atacator, acesta fiind împușcat mortal de luptătorii de la Acțiuni Speciale.
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Hangu, județul Neamț, a murit după ce a fost împușcat de luptătorii SAS.
Bărbatul își amenințase familia (soția și socrii) cu moartea, iar polițiștii s-au deplasat la domiciliul acestuia pentru a-i aduce la cunoștință că împotriva lui au fost emise 3 ordine de protecție.
Știind că este deținător de arme și pentru că amenințase că le va folosi împotriva celor 3 membri ai familiei, polițiștii au mers însoțiți de mascați.
La vederea oamenilor legii, bărbatul a deschis focul asupra lor.
Tot cu foc de armă au răspuns și luptătorii SAS, care au tras în plin în cel care i-ar fi putut ucide pe polițiști.
„La data de 23 aprilie a.c., ora 21.14, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Hangu, cu privire la faptul că ginerele acesteia, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a adresat amenințări de natură a le pune în pericol viața, atât ei, cât și soțului și fiicei acesteia, dacă soția acestuia și cei trei copii minori nu revin la locuința de domiciliu.
A fost completat formularul de evaluare al riscului, rezultând risc iminent, fiind emise 3 ordine de protecție provizorii.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul este deținător legal de arme de vânătoare.
Polițiștii impreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț au intervenit în localitatea Hangu, la imobilul bărbatului, pentru a-i aduce la cunoștință dispozițiile ordinelor de protecție proviizorii, pătrunzând în curtea imobilului bărbatului, din aceeași localitate, până la ușa de acces a imobilului.
În momentul în care aceștia au solicitat deschiderea ușii imobilului, împreună cu somația legală, bărbatul de 37 de ani ar fi executat mai multe focuri de armă asupra luptătorilor S.A.S. Neamț.
Având în vedere pericolul iminent, luptătorii au executat foc de armă asupra bărbatului, acesta fiind rănit.
La fața locului au fost solicitate echipaje medicale de specialitate, din nefericire fiind declarat decesul bărbatului”, a declarat insp pr Ramona Ciofu- IPJ Neamț.
IPJ Neamț mai transmite că polițiștii au intervenit în condițiile legii, cu respectarea condițiilor referitoare la uzul de armă.
Citește și În 100 de grame de salam de vară se găsesc 37 de grame grăsimi!





