Prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în municipiul Roman pe strada Bogdan Dragoș.
În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ și IPJ.
La sosirea forțelor de intervenție trei persoane din două autoturisme erau încarcerate.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialelor au acționat pentru scoaterea celor trei persoane din autoturisme: o fetiță de 9 ani și două femei de 40 și 48 ani.
Cele trei victime au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior au fost transportate la spital.
Alte trei persoane (un băiat de 16 ani, o femeie de 40 de ani și un bărbat de 45 de ani) au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluate și transportate la spital de către echipajele medicale.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
De asemenea s-a acționat și pentru îndepărtarea autovehiculelor de pe carosabil.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și Reguli pe care trebuie să le respectaţi în zilele geroase





