Patru persoane, printre care și un minor, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs în localitatea Bosanci, județul Suceava, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
De asemenea, a fost trimisă și o autospecială cu apă și spumă pentru curățarea carosabilului de scurgerile de carburanți și lubrifianți rezultate în urma impactului.
Echipajele medicale și paramedicale au evaluat cele patru persoane implicate în accident, inclusiv un minor.
După acordarea primului ajutor la locul intervenției, toate victimele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Citește și Scăpaţi de balonare şi constipaţie!





