Un accident grav a avut loc pe DN2-E85, supranumit și „Drumul Morţii”, pe raza localității Faraoani, județul Bacău.
Două autoturisme s-au izbit violent, iar în urma impactului patru persoane au fost rănite, o femeie fiind transportată la spital în stare gravă.
„Un conducător auto în vârstă de 20 de ani, din comuna Pâncești, a pătruns pe sensul opus de mers acroșând un autoturism condus regulamentar de către o femeie de 28 de ani, din comuna Cleja.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto și rănirea ușoară a doi pasageri și a conducătorului auto.
Şoferii nu au consumat alcool”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, cms. Cătălina Păduraru.
Citește și Șpagă și concursuri trucate la Rădăuți