UMB, cel mai puternic constructor din România, companie deținută de antreprenorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, urmează să înceapă lucrările la cele două tuneluri de pe lotul 2, secțiunea E a Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, lotul de aproape 10 kilometri lungime finanțat parțial prin PNRR.
Este singurul tronson care lipsește pentru a circula pe Autostradă completă de la Sibiu (Boița) la Nădlac II, un contract de 1,8 miliarde lei semnat exact acum doi ani (14 octombrie 2022), scrie economedia.ro.
Totuși, la doi ani de semnarea contractului, UMB încă nu a început lucrările la cele două tuneluri, Autorizația de Construire fiind emisă de Ministerul Transporturilor de-abia la sfârșitul lunii august 2024.
Va fi primul tunel de autostradă construit de o firmă din România, dar expertiza pentru tuneluri revine companiei din Asociere Euro-Asfalt din Bosnia și Herțegovina, pentru că UMB, singur, nu putea îndeplini criteriile de experiență pentru tuneluri.
Constructorul român, în aceeași asociere, a depus ofertă și pentru lotul Pipirig-Leghin al Autostrăzii Unirii (A8) lot cu o lungime de 19 km. care include și 7 tuneluri.
DATE TEHNICE TUNELURI A1 LUGOJ – DEVA:
Pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, secțiunea Margina (jud. Timiș) – Holdea (jud. Hunedoara) este proiectat cel mai lung tunel contractat din România: pe firul I, tunelul unidirecțional cu o lungime de 1985 metri (km. 53 +600 – km. 55+585) respectiv tunelul de 1825 metri lungime fir II (km. 53 +580- km. 55 +480) potrivit documentației tehnice.
Tunelul Curtea de Argeș pe care îl construiește PORR pe Lotul 4 al Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești are o lungime de 1350 metri (total 2700 metri ambele fire, dar complet forat), tunelul Poiana de pe lotul 3 pe care îl va începe WeBuild în 2025 are 1700 metri, iar cel de pe Lotul Meseș al Autostrăzii Transilvania va avea peste 2 kilometri, dar nu este contractat.
Practic, pe lotul Margina –Holdea sunt proiectate două tuneluri: cel scurt, de 415 metri pe Firul I respectiv 367 metri fir II și cel lung de (1985/1825 metri). Însă, spre deosebire de Tunelul Curtea de Argeș de pe A1, tunelurile lungi UMB au și un segment central unde nu vor fi forate cu tehnologie NATM (noua tehnologie din Austria), ci cu câte o secțiune tip cut&cover care va permite intrarea în tuneluri de la capete cu câte patru seturi de utilaje deja cumpărate.
Tunelul II
„Tunelul T2 este considerat un tunel lung, în care galeria stânga are o lungime de 1825,0 metri, iar galeria dreapta are o lungime de 1985,0 metri.
În conformitate cu standardele, ghidurile și cerințele beneficiarului, configurația funcțională a tunelului – lucrări de construcție conține următoarele structuri principale:
– două galerii principale separate, cu sens unic pentru fiecare direcție, cu două benzi de circulație și o bandă suplimentară de urgență, inclusiv trotuare pentru întreținerea tunelului și pentru situații de urgență;
– nișe pentru sistemul antiincendiu (FFN), amplasate în partea stângă a benzii de circulație, privite în direcția de mers, la o distanță maximă de 150 de metri, în fața nișelor de apel de urgență. Hidranții sunt, de asemenea, localizați la portalurile tunelurilor;
– nișele electrice sunt proiectate în interiorul tunelului, câte două în fiecare galerie, la aproximativ 250 de metri de portaluri;
– nișe de revizie/ nișe de întreținere sunt prevăzute în ambele galerii ale tunelului pentru întreținerea sistemului de drenaj al apei, amplasate în perechi pe partea stângă și pe partea dreaptă, la o distanță de aprox. 60 m“, potrivit documentației pe care a consultat-o Economedia.
Articolul integral AICI
Citește și Accident cumplit; trei persoane încarcerate