O femeie din județul Botoșani, mamă a 4 copii, a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru omor după ce și-a ucis soțul într-un moment de furie. În pronunțarea sentinței, judecătorul a ținut cont de agresiunile la care femeia a fost supusă înainte de crimă.
Patru copii de șapte, opt (gemeni) și nouă ani au rămas fără tată, iar mama lor a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru omor într-un caz extrem de violență domestică.
Totul s-a întâmplat în orașul Flămânzi, județul Botoșani, în luna octombrie a anului 2020. Potrivit procurorului care a trimis în judecată dosarul, „relația conjugală se desfășura în limite normale, dar pe fondul consumului de alcool din partea celor doi soți apăreau diferite conflicte, unele dintre ele degenerând în agresiuni”.
Ancheta avea să scoată la iveală că la momentul crimei victima avea o alcoolemie de 2,07 grame de alcool în sânge. De asemenea, cercetările aveau să mai arate că înainte de a-și omori soțul, femeia a fost supusă în mod repetat agresiunilor din partea bărbatului, scrie Ziare.com.
De altfel, tot în urma anchetei a mai reieșit că violențele dintre cei doi soți erau cunoscute și polițiștilor, care l-au amendat pe bărbat în anul 2014 pentru că, „pe un drum din localitatea Flămânzi, a adresat inculpatei cuvinte și expresii jignitoare, de natură să-i lezeze demnitatea”.
O martoră audiată în dosar a declarat la proces că „încă de la început viața Mihaelei a fost foarte grea în sensul că era bătută, certată și, pentru că la început membrii familiei ei i-au făcut observație soțului cu privire la comportament, acesta i-a interzis să-și mai viziteze rudele”.
Un alt martor care a depus mărturie în favoarea femeii acuzate de omor a fost cumnatul acesteia. Bărbatul a declarat femeia era bătută sistematic.
Citește și Cât ajunge șpaga pentru un post de preot
Potrivit Ziare.com, avocata Mihaelei i-a cerut judecătorului să țină cont, la pronunțarea sentinței, de circumstanțele în care femeia a ajuns să comită crima de care este acuzată.
Femeia judecată pentru omor a povestit cum a ajuns să comită crima, declarând că nu a mai suportat violențele la care a fost supusă.
„În acea zi cearta a izbucnit din nimic și soțul meu m-a trimis să mai cumpăr băutură și pentru că eu n-am vrut, m-a prins de gât și de față și m-a îmbrâncit tare. Atunci, de nervi, am luat cuțitul și l-am lovit, fără însă să mă gândesc că ar putea să moară. Eram atât de nervoasă pentru că se adunaseră prea multe, pur și simplu se umpluse paharul”, a declarat femeia proces.
În pronunțarea sentinței de condamnare la cinci ani de închisoare, judecătorul a ținut cont de situația femeii dinainte de comiterea crimei.
„În condițiile în care martorii au arătat că inculpata era bătută frecvent, că era certată, fugărită și înjurată și că i se reproșa că nu aduce bani în casă în mod constant, că în săptămâna precedentă a fost lovită atât de puternic de victimă încât i-a scos un dinte, că în ziua incidentului victima a certat-o în public pentru că a cumpărat materiale pentru casă de la magazinul din localitate, că alcoolemia victimei în ziua incidentului a fost de 2,07, concluzia instanței este că gestul violent al victimei a produs inculpatei o tulburare atât de puternică încât a pierdut controlul asupra acțiunilor sale”.
Tribunalul Botoșani a obligat-o pe femeie să le achite celor patru copii ai săi daune morale de un milion de lei, dar o sentință finală în acest caz va pronunța Curtea de Apel Suceava, următorul termen din dosar fiind programat în 18 iunie, încheie sursa citată.