O femeie internată la Spitalul de Psihiatrie Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa a fost ridicată de către anchetatori, după ce a ucis o altă pacientă, pe care a strâns-o de gât, potrivit News.ro.
Surse judiciare au declarat că primele date de la faţa locului arată că a fost vorba despre un conflict spontan, produs pe holul Spitalului de Psihiatrie Gura Oniţei.
Conform surselor citate, o femeie a strâns-o cu mâinile de gât pe o altă femeie, iar bolnava agresată a murit.
Atât agresoarea, cât şi victima suferă de afecţiuni psihice, fiind internate în spitalul de la Gura Ocniţei.
Femeia suspectată de comiterea faptei se află în custodia poliţiştilor, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Spitalul de la Gura Ocniţei este secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Citește și Tânăr din Târgu-Ocna pus de polițiști să adune cojile semințelor de pe jos