Nu mai e nicio surpriză faptul că Romeo Olteanu a ajuns, după lungi tergiversări, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Iaşi din partea PSD. Interesant, pe lângă traseul politic al acestui om, este modul în care se înscrie în stereotipul oamenilor controlaţi de Constantin Simirad, fost primar al Iaşiului şi fost preşedinte al CJ.
Când a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa a câştigat la un vot distanţă (19 – 18). Acum, când s-a votat pentru noul vicepreşedinte al CJ, Romeo Olteanu a câştigat cu 22 de voturi! Cum se explică asta? Simplu. Romeo Olteanu a beneficiat şi de acele voturi din PSD pe care, la alegerea lui Popa, Mihai Chirica (pe atunci şef interimar la PSD Iaşi) le-a dirijat spre liberalul Daniel Minciună.
Şi mai interesant este faptul că înainte de votarea lui Romeo Olteanu, Maricel Popa a fost pus în faţa unei alegeri al cărei sens, săracul, nu l-a înţeles nici până azi. Pe scurt, Popa a crezut că alege între omul pe care-l vroia el (sugerat de alţii), în speţă Romeo Olteanu, şi omul pe care-l vroia Mihai Chirica, în speţă Dragoş Cojocaru. Popa a crezut că a jucat tare şi că a câştigat, fără să-şi dea seama de fapt că a ales între „omul lui Simirad” şi „omul lui Chirica”! Adică, orice ar fi ales, rezultatul era acelaşi. Dar, explică-i lui Maricel Popa asta!
Citeşte şi „Azi ne distrăm cu Raluca Turcan!”
Aşadar, este clar pentru toată lumea (mai puţin pentru Maricel Popa) că Romeo Olteanu este omul lui Constantin Simirad. Cum îţi dai seama de asta? Toţi cei care sunt sub oblăduirea fostului ambasador în Cuba nu fac nimic! La fel ca stăpânul lor, nici Mihai Chirica şi nici Romeo Olteanu (ca să dăm doar două exemple) nu sunt în stare de nimic şi de când se ştiu nu au făcut nimic notabil. La asta se mai adaugă şi următoarele fapte. Mihai Chirica a fost adus în Primăria Iaşi de Constantin Simirad (iar acum Simirad este consilierul lui Chirica). Romeo Olteanu a avut un traseu politic cât se poate de explicit pentru ceea ce am afirmat. A fost membru PNL (1992 – 1999), după care a ajuns în Partidul Moldovenilor (1999 – 2002), condus de… Constantin Simirad. Odată cu desfiinţarea acestui din urmă partid, Olteanu a ajuns în PSD (din 2002). Începând din anul 1992, Romeo Olteanu a fost neîntrerupt consilier local. Este, spun cei care-l cunosc bine, genul de „om şters care execută totul la comandă”. Nu are păreri personale. În 1995 Romică a devenit director general al SC Iaşi XXI SCA Iaşi, o firmă care avea ca acţionar majoritar Consiliul Municipal Iaşi şi care se ocupa de conducerea şi administrarea fondului imobiliar şi a activităţilor de comerţ (ghici cine era primar la acea vreme în Iaşi). Această societate s-a desfiinţat, în 2002, iar Olteanu a devenit director general al SC Fotbal SA Iaşi. Pe 23 iunie 2008 acelaşi Olteanu a fost ales viceprimar al Iaşiului din partea PSD. A devenit apoi prefect, funcţie din care a fost obligat să-şi dea demisia după 2 ani pentru că a fost prins beat la volan. De altfel, acesta este singurul lucru notabil pe care Olteanu l-a făcut în toată viaţa sa!
Şi uite aşa, când toată lumea credea că a scăpat de Simirad în 2012, ne-am trezit în 2017 cu el conducând din nou Iaşiul, prin Chirica şi Olteanu (Popa este mai mult o marionetă). Cât a regresat Iaşiul pe vremea lui Simirad? Aşteptaţi să treacă următorii 3 ani şi veţi înţelege… din nou!