În această criză ce provoacă o importantă doză de anxietate, fiecare încearcă să caute răspunsuri şi să anticipeze evoluții. Este o criză comparabilă cu cele din 2008 sau 1929? Relansarea economică ar putea avea formă de V, U sau va albă literă din alfabet?
Toate măsurile luate în lupta împotriva noului coronavirus vor avea un impact extrem de puternic asupra economiei. Goldman Sachs anticipează o contracție de 4% din PIB pentru zona euro în primele trei luni ale anului și de 11,4% în al doilea trimestru. Sunt cifre de trei ori mai ridicate decât în primul trimestru din 2009, în plină criză financiară.
Pe măsură ce multe țări au stabilit deja planuri de ieșire din izolare și reluare, pas cu pas, a activităților economice, mare întrebare este ce formă va căpăta această relansare? Cei mai pesimiști dintre analiștii economici, precum profesorul Nouriel Roubini, vorbește despre un scenariu care va lua forma literei I: o cădere verticală a economiei. Cei mai optimiști mizează pe V: o cădere bruscă, urmată de o redresare la fel de rapidă.
Varianta literei L nu e luată în calcul, pentru că nimeni nu crede că, după prăbușire, va urma o stagnare de lungă durată și extrem de severă. În ceea ce privește scenariul U, care presupune o distanță destul de lungă între cele două evoluții descendentă și ascendentă, cei care au optat în favoarea lui susțin că lucrurile vor reintra într-un ritm de normalitate nu mai devreme de 2021.
Există și faimosul scenariu în W: după o pauză, virusul revine în trimestrul trei, cu alte măsuri de izolare și închideri de întreprinderi.
Sunt economiști care au imaginat chiar și o relansare care seamănă cu logo-ul firmei Nike, cu o creștere progresivă a cheltuielilor de consum și a activității industriale. În acest caz, nivelurile de dinainte crizei vor fi atinse în decurs de doi ani.