Meteorologii anunţă un Crăciun fără zăpadă, prognoza pentru intervalul 14 – 27 decembrie indicând temperaturi peste media perioadei şi precipitaţii slabe sub formă de ploi şi burniţă.
MOLDOVA
În general, pe parcursul întregului interval de prognoză, media temperaturilor maxime va fi apropiată de cea normală specifică perioadei de referinţă, aceasta urmând a se încadra între 2 şi 5 grade, cu cele mai mici valori în intervalul 16-20 decembrie şi din nou spre finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative, astfel minimele vor fi cuprinse în medie între -2 şi 1 grad (peste normele climatologice), cu posibilitatea unor valori mai scăzute (şi sub -4 grade) în nopţile din perioada 22-25 decembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi în creştere în intervalul 20-27 decembrie, dar burniţă şi ploi slabe se pot semnala, trecător, şi în prima săptămână de prognoză.
LA MUNTE
Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 1 şi 4 grade şi cea a minimelor între -4 şi 2 grade. Ulterior, pe parcursul celei de a doua săptămâni, va avea loc un proces de răcire treptată, astfel încât valorile diurne vor scădea spre medii de -2…0 grade, iar cele noctune spre medii de -6…-4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe cantitativ, va fi în creştere în intervalul 21 – 27 decembrie.