Despre cuvântătorii primarului Mihai Chirica am mai scris. De cele mai multe ori i-am criticat, însă nu s-a prins nimic de ei… Şi, după cum veţi vedea, nici nu avea cum să se prindă. Însă, am reuşit să înţeleg de ce Iaşiul a fost umplut zilele acestea cu bannere pe care scria „Capitala care uneşte”…
Pe principiul „Primarul care este”, Marian Vanghelie are moştenitori la Iaşi.
„Iaşi, capitala care uneşte” putea fi doar creaţia unuia care a învăţat la aceeaşi şcoală cu fostul primar al Sectorului 5 din Bucureşti.
Cu siguranţă că marii gânditori (contopiţi cu marii cuvântători) ai primarului Mihai Chirica nu vor înţelege ce este greşit în formularea lor, dar nu ne mai batem capul să le explicăm şi vom trece la lucruri care sunt mai uşor de înţeles pentru ei.
De exemplu, culoarea chiloţilor. Cică ar influenţa starea de spirit. Păcat că nu influenţează şi starea intelectuală, pentru că în acest caz multora le-ar fi fost extrem de uşor să pară inteligenţi. Aşa…
Ciprian Moraru, alias Don Machiavelli, este unul din cuvântătorii pe care Chirica îi plăteşte din banii noştri.
Performanţele sale intelectuale au putut fi urmărite până anul trecut pe Tele M, iar acum pot fi văzute pe pagina sa de Facebook.
Unde, exact în momentul în care şeful Chirica vorbea pe scena din Piaţa Unirii despre „unire”, „unitate” şi „dragoste”, Moraru posta un filmuleţ în care ne arăta cum e „Când joia e weekend şi te trezeşti admirând oraşul pudrat cu zahăr”.
Imaginile, de un hilar inimaginabil, ne prezintă un angajat al Primăriei Iaşi… în chiloţi (oare aceste imagini l-au inspirat şi pe Chirica?)!
Citeşte şi „Guru Nichita a dat cu discipolul Chirica de toți pereții”
Nu ştiu dacă dumneavoastră veţi descoperi ceva amuzant în acel film, însă pentru mine a venit ca o confirmare a ceea ce bănuiam demult…
„Capitala care uneşte” nu putea fi decât opera unuia care-şi arată chiloţii în public, făcând de râs, dacă mai era nevoie, o instituţie mult prea serioasă pentru zâmbetul de cuceritor al lui Mihai Chirica şi chiloţii lui Ciprian Moraru.
P.S: Îi aştept şi pe ceilalţi cuvântători să-şi arate chiloţii. Se pare că se pricep bine la asta…
Sursa foto: Facebook
Eu cred ca e problema lui ce face in timpul lui liber si pana la urma omul asta a facut o viata intreaga.