Prima slujbă de Ziua Recunoştinţei susţinută de europeni în America de Nord ar fi avut loc la 27 mai 1578 în Newfoundland – cea mai veche colonie britanică, devenită apoi provincie a Canadei.
Este posibil să fi avut loc şi manifestări religioase mai timpurii ale spaniolilor, în La Florida, evidenţiază articolul „Ziua Recunoştinţei în America de Nord: de la recoltele locale la sărbătoarea naţională” (Thanksgiving in North America: From Local Harvests to National Holiday), publicat pe www.si.edu/spotlight/thanksgiving/history.
Majoritatea americanilor sunt familiari cu Sărbătoarea Recunoştinţei Pelerinului din 1621, dar puţini ştiu că nu a fost prima sărbătoare de acest fel din America de Nord.
Cu mult timp înainte ca europenii să ajungă în cele două Americi, populaţiile băştinaşe încercau să asigure o recoltă bună cu dansuri şi ritualuri, precum Dansul porumbului verde al tribului Cherokee.
Unii istorici consideră că în colonia Popham din Noua Anglie ar fi avut loc o slujbă de Recunoştinţă în 1607. În acelaşi an, coloniştii din Jamestown şi-au exprimat mulţumirea pentru sosirea lor în siguranţă.
O altă slujbă a fost oficiată în 1610, când o navă cu mărfuri a sosit după o iarnă grea. Coloniştii din Berkley Hundred au participat la un eveniment religios de Recunoştinţă în acord cu statutul lor care prevedea că ziua sosirii în Virginia ar trebui marcată anual drept ziua Recunoştinţei.
Totuşi, după câţiva ani, o revoltă a amerindienilor a pus capăt manifestărilor de acest fel.
Acestea sunt câteva dovezi pentru sărbătoarea Recunoştinţei în rândul coloniştilor britanici în America înainte de sărbătoarea Pelerinului din 1621.
Din cauza unei respingeri puritane faţă de afişarea manifestărilor religioase, pelerinii celebrau un eveniment nereligios al Recunoştinţei cu trei zile de ospăţ şi jocuri, presărate chiar şi cu băuturi tari.
În 1623, în Plymouth Plantation, Massachusetts, după ce seceta a distrus recoltele, coloniştii s-au rugat şi au ţinut post, iar după câteva zile au venit ploile. Nu după mult timp, căpitanul Miles Standish a sosit cu provizii şi veşti ce anunţau venirea unui vas olandez.
Cum soarta le-a zâmbit, coloniştii au celebrat o zi a Recunoştinţei şi rugăciunii pe 30 iunie. Această sărbătoare din 1623 pare să stea la originea Zilei Recunoştinţei, pentru că a îmbinat celebrările religioase cu cele sociale.
Celebrările de Recunoştinţă au fost organizate sporadic la nivel local timp de peste 150 de ani. De obicei, erau sărbători ale recoltei de toamnă.
Dar, în 1789, Elias Boudinot din Massachusetts, membru al Camerei Reprezentanţilor, a propus ca o Zi a Recunoştinţei să fie sărbătorită pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că le-a dat americanilor şansa de crea Constituţia ce le asigură libertăţile câştigate cu greu.
O comisie comună a aprobat moţiunea şi a transmis-o mai departe preşedintelui George Washington.
Astfel, la 3 octombrie 1789, preşedintele a proclamat ca poporul Statelor Unite să marcheze o „zi a recunoştinţei publice şi a rugăciunii” joi, pe 26 noiembrie.
Următorii trei preşedinţi au proclamat câte două zile de mulţumire, cel mult, din proprie iniţiativă sau la cererea unei Rezoluţii comune a Congresului.
Excepţie a făcut Thomas Jefferson, care a considerat că solicitarea ca poporul american să marcheze o zi de rugăciune şi recunoştinţă reprezenta un conflict între biserică şi stat.
Preşedintele James Madison a proclamat ca o zi a Recunoştinţei să fie celebrată la 13 aprilie 1815. O astfel de proclamaţie prezidenţială a mai fost dată de Abraham Lincoln, în 1862.
Cele mai multe merite pentru stabilirea unei sărbători a Recunoştinţei îi sunt atribuite scriitoarei şi activistei Sarah Josepha Hale, editor al revistelor „Ladies Magazine” şi „Godey’s Lady’s Book”, care a început să promoveze o astfel de zi în 1827, în articolele sale.
Astfel, a publicat poveşti şi reţete şi a trimis nenumărate scrisori guvernatorilor, senatorilor şi preşedinţilor. După 36 de ani de campanie, în final a câştigat.
La 3 octombrie 1863, preşedintele Lincoln a proclamat 26 noiembrie ca zi naţională a Recunoştinţei, care urma să fie celebrată din acel moment, anual, în a patra zi de joi a lunii noiembrie.
Doar de două ori un preşedinte a schimbat ziua celebrării. Preşedintele Franklin D. Roosevelt, pentru a le da comercianţilor din era recesiunii mai multe zile de vânzare înainte de Crăciun, a stabilit ca a treia zi de joi să fie Ziua Recunoştinţei în 1939 şi 1940.
Decizia a stârnit şi nemulţumiri, întrucât multe evenimente, precum paradele sau meciurile sportive, au fost reprogramate. În 1941, o Rezoluţie comună a Congresului a stabilit oficial ca a patra zi de joi din noiembrie să fie celebrarea naţională a Zilei Recunoştinţei.
Astfel, în SUA, Ziua Recunoştinţei a rămas sărbătoarea naţională închinată recoltei şi recunoştinţei faţă de cei dragi, în care familiile se reunesc la o masă îmbelşugată, ce conţine, de obicei, tradiţionalul curcan.
Această zi este urmată de „Black Friday” – „vinerea neagră”, în care comercianţii fac reduceri substanţiale de preţuri.
O altă tradiţie în SUA îl include pe preşedinte, care „graţiază” curcanul în ajunul Zilei Recunoştinţei.
Prima paradă de Ziua Recunoştinţei („Macy’s Thanksgiving Day Parade”) a avut loc în 1924, conform unui articol publicat de revista National Geographic.
Tot această sursă recenzează o listă cu tradiţiile comune în familii: călătoriile; ospăţul ce include împănarea curcanului, cartofii dulci, pâinea de porumb, piureul de cartofi şi sosul de afine; ruperea osului (iadeş) de la păsări; urmărirea la televizor a Paradei de la New York; întrajutorarea semenilor.
Canadienii celebrează propria zi a Recunoştinţei în luna octombrie.
Citește și Cele 11 chei ale fericirii