Primarul Iașiului, liberalul Mihai Chirica a declarat, vineri, 23 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, că va intra în grevă japoneză, după ce consilierii USR PLUS s-au abținut de la vot în ședința extraordinară de joi care era dedicată adoptării bugetului local pentru anul în curs.
„Voi intra în grevă japoneză de luni. Ca primar al municipiului Iași voi arăta tuturor ieșenilor cine este vinovat de ceea ce se întâmplă în acest oraș. Îmi pare foarte rău pentru cei care s-au lăsat înșelați, îmi pare rău că vina ne aparține tuturor celorlalți care fac parte din clasa politică românească de astăzi că i-am lăsat să voteze USR PLUS pe prostia noastră și greșelile noastre, să ne asumăm acum, dar va trebui să facem ceva să salvăm acest oraș”, a declarat primarul Mihai Chirica.
El a criticat în termeni duri faptul că cei nouă consilieri USR PLUS s-au abținut să voteze bugetul propus pentru anul în curs. Totodată, în momentul votului, cei cinci consilieri PSD au părăsit sala de ședințe.
„Refuz orice dialog cu USR-ul condus de doamna Chichirău. De fapt, răul cel mai mare făcut aseară l-a făcut doamna Chichirău, care după zece ore și jumătate, în care am găsit soluții, a dat ordin să se voteze împotriva ieșenilor. Cu un rânjet își bătea palma cu colegii de partid fiind mulțumită că Iașiul intră în suferință începând cu noaptea care tocmai a trecut. Nu voi sta la dialog cu doamna Chichirău câte zile voi trăi”, a spus primarul Mihai Chirica.
Citește și 250 de milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgență din Iași
Edilul a spus că așteaptă un răspuns de la prefectul județului, Marian Grigoraș, pentru a vedea ce este de făcut într-o astfel de situație în care a expirat timpul ședințelor necesare aprobării bugetelor locale.
„Alternativele sunt destul de sumare. De dimineață am distribuit toți banii pe care i-am avut în casierie și fondurile primăriei pentru a achita parte din plățile urgente pe care le aveam deja programate în special pentru plățile salariale pentru angajații care lucrează în serviciile publice ieșene, transport public, altele. Vor rămâne câteva activități publice neplătite, printre care profesorii din învățământul preuniversitar. Îmi pare rău pentru ei, sper să găsesc soluții la ministerul de Finanțe, să putem transfera ca exces al legii. Sper să găsesc soluții și pentru plata persoanelor cu handicap și însoțitorii acestora, sper să găsim rezolvare pentru toți cei 6.400 de angajați dispersați în toate serviciile publice din municipiul Iași, și în felul acesta să trecem într-o altă eră de normalitate atunci când vom găsi un Consiliu Local cât mai aproape de ieșeni”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Reacția edilului survine după ce în cursul serii de joi, după zece ore de dezbateri, timp în care au fost discutate amendamentele consilierilor locali PSD, USR PLUS și PMP, bugetul a primit aviz negativ. Bugetul a fost aprobat de cei 11 consilieri locali PNL, doi consilieri locali PMP, însă cei nouă consilieri USR PLUS s-au abținut de la vot iar cei cinci de la PSD au părăsit sala în timpul votului. Dezbaterile din timpul ședinței extraordinare de vineri s-au purtat pe marginea a peste 130 de amendamente. Majoritatea acestora au fost aprobate inițial în timpul discuțiilor însă chiar și așa bugetul nu a primit avizul pozitiv, pentru aceasta fiind nevoie de 14 voturi.
Copreședintele USR PLUS Iași, Cosette Chichirău, susține că de fapt realitatea este cu totul alta, menționând în acest sens că municipiul nu rămâne fără bani.
„Bugetul prezentat ieri de Mihai Chirica are prea puține investiții și prea multe cheltuieli. Nu este în intersul ieșenilor, ci doar al camarilei lui Chirica. Prin urmare, nu putea fi votat. Iașul nu rămâne fără bani. Sunt 88 de milioane de lei în conturile Primăriei, bani care sunt arhisuficienți pentru plata cheltuielilor curente și a salariilor. Chiar dacă bugetul nu a fost votat, nu se blochează nimic. Nu se stinge lumina decât în mintea lui Chirica. Soluția este simplă: un nou proiect de buget, o nouă ședință de consiliu și un nou vot. Chirica ar face bine așadar să lase lamentările și să-și facă treaba. Să vină cu un buget care să includă investiții și dezvoltare, nu posturi noi de funcționari publici pentru clientela lui personală. Banii publici nu sunt banii lui de-acasă”, afirmă Cosette Chichirău într-o postare pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, liderul consilierilor locali PSD, Bogdan Balanișcu, declara după ședința de joi, când social-democrații au părăsit sala în momentul votului, că votul negativ dat bugetului pentru anul în curs este o urmare a blocajului negocierilor între PNL și USR PLUS de a forma o alianță de guvernare pe plan local, așa cum este la nivel central și național, acesta susținând totodată că bugetul este „un simulacru”.
„Totalul sumelor la totalul amendamentelor aprobate în această seară s-ar putea să depășească capacitatea bugetară a Iașiului. Ceea ce avem după această ședință de 10 ore nu este un buget real, este un buget simulacru, un buget de circ politic”, a afirmat Balanișcu.
Pentru acest an proiectul de buget al Iașiului este de 1.430.106,18 lei.
Citește și 3,5 milioane de lei pentru Spitalul din Hârlău
Reamintim că în urma alegerilor locale din 2020 niciun partid politic nu a reușit să obțină majoritatea în plenul Consiliului Local. Cele mai multe dintre cele 27 de locuri au fost obținute de PNL, cu 11 mandate de consilieri locali, USR PLUS deține nouă mandate, PSD are cinci și PMP două. Deși primarul a lansat de mai multe ori invitația celor de la USR PLUS de a guverna împreună și pe plan local, acesta s-a lovit de intransigența deputatului Cosette Chichirău, care a refuzat orice alianță cu PNL la nivelul Primăriei Iași și Consiliului Județean Iași, din cauza primarului Mihai Chirica și președintelui CJ, Costel Alexe.