O descoperire macabră a fost făcută vineri dimineață, 21 octombrie 2022, de către un cioban din județul Botoșani.
Bărbatul, care era cu oile pe un imaș din apropierea fostei unități agricole din Leorda, județul Botoșani, a observat silueta unei persoane căzute într-un bazin cu apă, adânc de aproximativ trei-patru metri. Acesta a sunat la 112 pentru a anunță instituțiile abilitate.
La fața locului au ajuns echipaje ale ISU, SJA și Poliție. Pompierii au coborât în bazin și au constatat ca era vorba despre un cadavru aflat într-o stare avansată de descompunere. Cu ajutorul unor cordeline, aceștia au legat cadavrul și l-au adus la suprafață, unde cadrele medicale au constatat decesul.
Polițiștii au declanșat o anchetă pentru a stabili identitatea cadavrului. Oamenii legii presupun că trupul neînsuflețit al putea fi al unui bărbat originar din Bistrița, dispărut în septembrie 2021. Acesta ar fi lucrat la o fermă din zonă și anul trecut le-ar fi spus angajatorilor că ar vrea să se întoarcă acasă.
Citește și Ciudatele afaceri ale IPS Teodosie