Vasile Andrieș, 53 de ani, din Plopeni, a fost ucis cu mai mult de 20 de lovituri de cuțit. Lovitura fatală a fost în plămânul stâng. Și mai șocant este faptul că ucigașul i-a tăiat victimei urechea dreaptă și nimeni nu știe ce a făcut cu ea.
După ce a fost prins și audiat, Cezar Vasile Popescu, 41 de ani, din municipiul Suceava, nu a putut explica motivul care l-a împins să îl omoare pe ciobanul Vasile Andrieș, dar nici de ce i-a tăiat urechea și ce a făcut cu aceasta.
După audieri, procurorul criminalist care a preluat ancheta a decis internarea lui Popescu în Secția de Psihiatrie din Burdujeni a Spitalului Județean Suceava, iar ulterior se va stabili ce măsură va fi luată față de el.
Incidentul a fost semnalat la Poliția Orașului Salcea marți după-amiază, 6 decembrie 2022, înainte de ora 16:00, iar cel care a sesizat totul a fost proprietarul unei stâne situate la periferia oraşului.
„S-a constatat că stâna este situată pe drumul care duce către Aeroportul Internațional din Salcea, iar în proximitatea acesteia a fost identificat cadavrul ciobanului, un bărbat de 53 ani, localnic.
Din cele relatate de către administratorul stânei, acesta declară că îndreptându-se către stână s-a intersectat cu o persoană de sex masculin, purtând o glugă, care ar fi manifestat un comportament ciudat, îndepărtându-se în grabă într-o direcție necunoscută.
Administratorul stânei bănuiește că acesta ar putea fi inclusiv autorul infracțiunii”, se arăta într-un comunicat al IPJ Suceava.
Citește și DNA intră în forță într-o primărie din Bacău