Timp de 12 ani, cât PSD a condus orașul Slănic Moldova, niciun șef al „marelui partid” nu s-a obosit să vină și să constate la fața locului sărăcia lucie la care locuitorii orașului au fost condamnați de fostul primar Andrei Șerban.
Acum, când sunt conștienți de faptul că au cel mai slab candidat pentru primăria Slănic Moldova, în persoana lui Benone Moraru, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, și candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean, Valentin Ivancea, s-au gândit să facă un exercițiu de imagine și să se deplaseze până la Pârâul Bradului, cel mai sărac cartier al orașului.
Dacă ceea ce a făcut PSD în Slănic Moldova nu ar fi de plâns, vizita celor doi pesediști „de frunte” s-ar încadra acum la „momente vesele cu Benea și Ivancea”. Cam la aceeași categorie se poate încadra și clipul PSD, pompos intitulat „Vrem să readucem Slănicul acolo unde a fost”! Aici avem o mică nedumerire: PSD vrea să readucă Slănicul la situația jalnică în care l-a lăsat Andrei Șerban? La multele probleme (și este puțin spus) pe care acesta le-a creat oricărui slănicean care avea curajul să i se opună? La gradul de depopulare și de mizerie care a domnit până în 2016?
Dacă Dragoș Benea și PSD erau într-adevăr cinstiți în preocuparea lor pentru locuitorii orașului Slănic Moldova ajutau această stațiune și până acum. De exemplu, în 2013 Dragoș Benea era președintele CJ Bacău și a fost de acord cu vânzarea cazinoului din Slănic Moldova. De ce oare? Prin acea vânzare au pierdut toți locuitorii orașului, însă pe Benea nu l-a interesat acest lucru! Au vândut un monument istoric care aducea faimă și bani pentru Slănic Moldova, dar acum Dragoș Benea tace mâlc.
Din 2016, toate insistențele primarului Gheorghe Baciu pe lângă Consiliul Județean Bacău, precum și pe lângă Dragoș Benea, președinte PSD, de a ajuta orașul Slănic Moldova s-au lovit de un refuz categoric. Nu i-a interesat că orașul fusese lăsat de Andrei Șerban (PSD) cu datorii imense, nu i-a interesat faptul că primăria avea conturile blocate, din cauza aceluiași Șerban, însă acum s-au gândit să „viziteze” Pârâul Bradului! Jenant pentru ei și umilitor pentru locuitorii acestui cartier al Slănicului.
„La toate insistențele mele de a fi ajutat, de a ajuta orașul Slănic Moldova, am primit personal de la domnul Dragoș Benea un răspuns negativ. Am luat poziție la ședințele de Consiliu Județean când s-a dezbătut bugetul Slănicului, procesele verbale de la respectivele ședințe sunt publice și pot fi consultate, însă răspunsul PSD a fost unul simplu: NU pentru Slănic Moldova”, ne-a declarat primarul Gheorghe Baciu, cel care a reușit să plătească singur datoriile lăsate de Andrei Șerban și chiar să dezvolte orașul în acești primi 4 ani de mandat.
Așadar, cu Dragoș Benea și „dragostea” lui pentru slăniceni ne-am lămurit! Însă, avem câteva întrebări pentru Benone Moraru, candidatul PSD la primărie. Așadar, domnului Benone Moraru, dacă nu sunteți în stare să mergeți în campanie cu echipa locală și aveți nevoie de europarlamentarul Dragoș Benea, cum o să conduceți orașul Slănic Moldova? Cu sfaturi de la Bruxelles? Pentru orice problemă o să-l sunați în Belgia pe Dragoș Benea sau o să vă consultați cu cei care până în 2012 au condus Slănicul după bunul plac, aruncându-l în sărăcie?
Slănicenii știu răspunsul la aceste întrebări și vor vota în consecință!
Pentru exemplificare, puteți accesa link-ul următor pentru a vedea cum, în ședința din 27 martie 2017, Consiliul Județean Bacău, condus de PSD, a tratat orașul Slănic Moldova: http://www.csjbacau.ro/hotarari_upload/2709_Proces_verbal_sedinta_27-03-2017.pdf