O tânără mamă din Botoşani a ajuns în pragul disperării, după ce e pe cale să-şi piardă şi copilul, şi soţul din cauza unei boli crunte.
Andreea Ilina este o mămică tânără care luptă de mai bine de un an și jumătate pentru viața fiului ei, în vârstă acum de trei ani. Denis suferă de o formă extrem de agresivă de cancer: rabdomiosarcom embrionar, stadiul IV.
„Într-o zi am constatat că Denis nu avea poftă de mâncare, ulterior a început să facă febră și să aibă stări de vomă frecvente.
După analize amănunțite, medicii ne-au dat o veste cruntă, o veste care ne-a distrus cu totul. Nu ne așteptam să trecem prin atâta chin și suferință.
Copilul a început de urgență chimioterapia. Trupul lui extrem de mic și de slăbit nu a făcut însă față tratamentului agresiv”, a mărturisit Andreea Ilina.
Între timp, copilul a fost operat, tumora extirpată, iar Denis începuse să se simtă mai bine.
În acea perioadă, alt necaz a venit peste familia greu încercată. Soţul femeii suferea tot de o boală agresivă.
„Soțul meu a căzut din picioare în timp ce mergeam cu Denis la control, la spital. Au urmat zile critice, lacrimi de neoprit și disperare când am aflat că soțul meu are o tumoră malignă la cap.
Nu știam de mine, nu știam unde să mă ascund, simțeam că mă înghite pământul.
Alin a început și el chimioterapia, apoi a urmat o intervenție chirurgicală extrem de riscantă. Nu știam cum să mă împart. Alergam de la un pat de spital la altul.
În acest moment soțul meu este casă în România, unde este îngrijit de mama-soacră, iar eu sunt în Turcia, unde duc lupta pe care copilașul meu de trei anișori nu o poate duce de unul singur”, a mai povestit Andreea, cu lacrimi în ochi, potrivit botosaninews.ro.
Din nefericire, cancerul micuțului Denis a recidivat, iar acum trebuie să înfrunte din nou acelaşi model de terapie.
Andreea, care se întreabă de ce Dumnezeu vrea să-i ia şi copilul şi soţul, ambii bolnavi de cancer, este internată cu cel mic într-o clinică din Turcia.
Situația este cu atât mai disperată cu cât șansele de supraviețuire pe care le are Denis țin de o sumă deloc mică.
E vorba de 20.000 de euro pentru primele trei luni de tratament, iar ulterior – dacă analizele vor arăta bine – vor urma și alte costuri.
Familia Ilina trăiește momentan doar din pensia pe caz de boală a lui Alin, de numai 1.600 de lei. În tot acest timp, bărbatul se zbate între viață și moarte, urmând chimioterapie acasă.
Asociația „Salvează o inimă” a lansat o campanie de strângere de fonduri, în speranța ca suferința familiei Ilina va fi curmată, iar viața va triumfa.
Pentru donații, accesați link-ul următor: https://salveazaoinima.ro/denis-ilina/.
Foto: Kat Smith