Poliţiştii constănţeni au efectuat percheziţii la locuinţa din Bucureşti a lui Dan Diaconescu, joi, 6 aprilie 2023, acesta urmând să fie dus la Constanţa pentru audieri.
Anchetatorii au ridicat de la locuinţa lui Dan Diaconescu două laptopuri şi telefoane. Ar fi fost emisă, potrivit surselor Observator, şi o ordonaţă de reţinere în jurul orei prânzului.
Aceleaşi surse judiciare au declarat că l-ar fi găsit pe Dan Diaconescu ascuns în debara.
Comunicatul oficial al Poliţiei făcea referire la percheziţii la domiciliul unui bărbat de 55 de ani, fără a-i fi dat numele, într-o faptă de natură penală, fără a fi specificată fapta. Pe surse, înţelegem că este vorba despre relaţii sexuale cu minore. Minorele ar fi făcut parte dintr-o reţea de prostituţie.
Dan Diaconescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare din care a executat 3 pentru că a fost eliberat condiţionat. Atunci a fost condamnat pentru şantaj.
Citește și A băut pentru că era frig. Ce alcoolemie avea șoferița din Bacău