Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au luat la puricat sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), departamentul condus de Raed Arafat.
DNA anchetează achiziția barocamerelor care au costat 1,2 milioane de euro/bucata, dar care zac nefolosite din anul 2017.
Barocamerele sunt de dimensiunea unor TIR-uri și au costat 1,2 milioane de euro bucata, iar la momentul achiziției au fost prezentate ca o soluție pentru marii arși. În ciuda faptului că sunt nefolosite, barocamerele sunt etalate de IGSU la paradele de 1 Decembrie.
La începutul lunii noiembrie, susțin surse din ISGU, ofițerii judiciari ai DNA, sub supravegherea procurorilor, au ridicat de la IGSU documentația privind achiziția celor 4 barocamere mobile. Autospecialele au fost cumpărate cu 1,2 milioane euro fiecare.
„Procurorii au cerut și actele prin care a fost stabilit prețul de achiziție”, a declarat sursa, care a precizat că în aceste barocamere nu a fost tratat niciun pacient până în prezent. „Inițial, s-au cerut 200.000 de euro pentru specializarea a 18 cadre medicale în terapia bariatrică, dar Arafat a spus că o să vorbească el cu Marina italiană pentru ajutor. Ceea ce a și făcut. Dar degeaba. Nici după ce medicii s-au specializat, aceste barocamere nu au fost deschise pacienților”, a explicat o sursă pentru Libertatea.
Se pare că IGSU plătește anual pentru revizia autospecialelor câte 45.000 de euro pe bucată.
Citește și Dramă în familia unei cunoscute artiste din Botoșani