Publicaţia recorder.ro anunţă pe Facebook că DNA a demarat o verificare la Apele Române în legătură cu angajarea unei foste chelneriţe pe un post de inginer la ABA Prut-Bârlad. Instituţia este condusă de către Petru Avram, consilier judeţean şi vicepreşedinte PNL Iaşi. El s-a autointitulat „un animal politic care va ajunge cel puţin ministru”.
Citește și Nebunia COVID-19 ține blocate peste 300 de paturi de spital la Iași
„Conform surselor Recorder, Direcţia Naţională Anticorupţie a descins, astăzi, la sediul Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), după dezvăluirile noastre legate de numirile politice de la această instituţie. Potrivit aceloraşi surse, au fost ridicate documente care au legătură cu angajările din ultima perioadă. Contactat de Recorder, directorul general interimar al ANAR nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia, trimiţându-ne la purtătorul de cuvânt. Acesta s-a limitat să spună că ANAR a predat organelor de urmărire o serie de înscrisuri”.
Tot astăzi, premierul Florin Cîţu a reacţionat după materialul Recorder şi a anunţat că va trimite Corpul de Control la Apele Române. De asemenea, Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat că în maximum două săptămâni va face o analiză punctuală pe numirile de la Apele Române. Recorder va urmări evoluţia acestor controale”, arată recorder.ro pe pagina de Facebook.