Un bărbat a fost depistat în timp ce conducea un autoturism în comuna Răucești, județul Neamț, într-o stare de ebrietate atât de avansată încât nu a putut să sufle în etilotest.
Pentru a-i măsura alcoolemia, polițiștii au fost nevoiți să-l ducă la spital pentru prelevare de probe biologice.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, în localitatea Răucești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din județul Bacău.
Deoarece conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă aceasta nu a putut fi efectuată.
Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț unde i-au fost prelevate 2 probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de alcool.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se arată într-o informare IPJ Neamț.
Citește și 9 alimente pe care le consumaţi zilnic şi care pot cauza cancer